Sari la conținut

Dionisie Rally Paleologul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dionisie Rally
Date personale
Născutsecolul al XVI-lea Modificați la Wikidata
Creta, Republica Veneția Modificați la Wikidata
Decedatsecolul al XVII-lea Modificați la Wikidata
Viena, Monarhia Habsburgică Modificați la Wikidata
Religiecreștinism ortodox[*]​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba greacă Modificați la Wikidata
Funcția episcopală
Modifică date / text Consultați documentația formatului
„Della origine et successi degli slavi” („Despre originea și izbânzile slavilor”), Veneția, ediția a II-a în limba italiană, 1595

Dionisie Rally Paleologul (în greacă Διονύσιος Ράλ(λ)ης Παλαιολόγος, transliterat: Dionisios Rallis Palaiologos, în bulgară Дионисий Рали Палеолог, transliterat: Dionisi Rali Paleolog; n. secolul al XVI-lea, Creta, Republica Veneția – d. secolul al XVII-lea, Viena, Monarhia Habsburgică) a fost un episcop al Bisericii Ortodoxe a Constantinopolului, care a îndeplinit funcțiile de mitropolit de Tărnovo (1585-1600) și mitropolit al Mitropoliei Sucevei și Moldovei (iunie-septembrie 1600).

A fost conducătorul unei delegații bisericești și diplomatice speciale care a informat poporul rus și pe țarul Feodor Ivanovici (1584-1598) cu privire la recunoașterea Bisericii Ortodoxe Ruse ca patriarhie. A fost membru al familiei nobiliare bizantine Rally și, prin patriarhul Ieremia al II-lea, se pare că s-a aflat sub patronajul demnitarului grec Mihail Cantacuzino Șaitanoglu, cu care era întrudit.[1]

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Originea etnică a lui Dionisie Rally este discutabilă. El este considerat grec pentru că s-a născut pe insula Creta și bulgar pentru că a contribuit la tipărirea Bibliei de la Ostrog și a altor cărți bisericești în slavona bisericească. A fost, în plus, înrudit cu familiile Cantacuzino și Paleolog.[2][3][4]

Dionisie a devenit călugăr pe insula sa natală, Creta, aflată în acea vreme sub stăpânire venețiană. S-a stabilit la Veneția (1561) și apoi la Pisa (1563) și a încercat să înființeze o comunitate bisericească a grecilor ortodocși locali (similară venețienilor).[5] El este menționat din nou în 1583, când, la insistențele papei Grigore al XIII-lea (1572-1585), a călătorit din Italia în orașul ucrainean Ostrog pentru a preda la nou-înființatul Colegiu slavo-greco-latin și a ajuta la pregătirea unei ediții tipărite a Bibliei slave.[6] A fost în acea vreme starețul unei mănăstiri din Drohobîci (azi în Ucraina).[3]

A părăsit apoi Ostrogul și a călătorit la Constantinopol, iar în 1585 a fost ales mitropolit de Tărnovo, vechi scaun patriarhal, și a participat la tratativele de înființare a recunoaștere a Patriarhiei Moscovei (1590).[7] În anul 1588, cu prilejul unei vizite la Moscova, patriarhul Ieremia al II-lea (1572-1579, 1580-1584, 1587-1595) a fost de acord, în principiu, cu ridicarea Bisericii Ortodoxe Ruse la rangul de patriarhie, iar în 1589 mitropolitul Iov al Moscovei a fost înscăunat în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” ca patriarh al Întregii Rusii. Recunoașterea canonică a Patriarhiei Moscovei a avut loc în cadrul unui sinod bisericesc special organizat în 1590 la Constantinopol, la care a participat și mitropolitul Dionisie Rally, conducătorul eparhiei care deținuse locul 5 în dipticele Patriarhiei Constantinopolului, succesoarea Patriarhiei de Tărnovo. El a fost desemnat de sinod în 1591 să conducă o delegație care să meargă la Moscova și să anunțe țarului, Dumei Boierești și întregului popor rus că Biserica Ortodoxă Rusă a fost ridicată la rangul de patriarhie și că Țaratul Rusiei se află, din punct de vedere spiritual, sub protecția lui Dumnezeu.[8]

La 12 februarie 1593, la noul Sinod Ortodox al Bisericii Ortodoxe Ruse, care a avut loc la Constantinopol, i-a fost atribuit locul cinci în dipticele Patriarhiei Constantinopolului, loc pe care-l avusese mai demult conducătorul Patriarhiei de Tărnovo. Pe acest document se află semnătura mitropolitului Dionisie Ralli de Tărnovo.[3]

Începând din 1593 mitropolitului Dionisie de Tărnovo nu i s-a mai permis să intre pe teritoriul Imperiului Otoman din ordinul personal al sultanului otoman Murad al III-lea (1574-1595). Din acest motiv, el a fost nevoit să trăiască în exil în timpul Războiului celui Lung, administrând de la distanță treburile bisericești, și a sprijinit coaliția otomană a lui Andronic Cantacuzino și Mihai Viteazul. În timpul Primei Răscoale de la Tărnovo (1598), Dionisie a fost conducătorul spiritual al rebelilor, iar după înfrângerea ei s-a refugiat împreună cu o parte a clerului și credincioșilor la curtea domnului muntean Mihai Viteazul.[9][3][10][11]

O adunare a clerului și credincioșilor, care a avut loc în 2 iunie 1600 la Iași, l-a ales ca mitropolit al Sucevei și al Moldovei, dar a fost nevoit în curând să părăsească acest scaun mitropolitan după uciderea lui Mihai Viteazul. A desfășurat apoi activități de curier special și ambasador la curtea țarului rus după Uniunea de la Brest (1596), dar a fost capturat de autoritățile Uniunii statale polono-lituaniene și aruncat în închisoare.[3] Înzestrat cu o recomandare a împăratului Rudolf al II-lea, a revenit la Moscova pentru a strânge bani și, eventual, a negocia o luptă comună împotriva otomanilor (1603).[12] La 6 aprilie 1619 i-a scris o scrisoare ducelui Carol I Gonzaga de Mantua, care plănuia la acea vreme o cruciadă.[13] El a fost pomenit ultima dată la 28 februarie 1620, ca martor al testamentului fostului principe valah Radu Șerban la Viena.[14]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ „Николае Йорга отмечает, что Дионисий был связан с Кантакузинами через Михаила Кантакузино, которому он был обязан своим возвышением в качестве митрополита”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ „Дионисий Рали /Търново, 1598 г./ и родството му с Асеневци”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ a b c d e „Дионисий Рали”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ „Острожская библия”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ Дел'Агата Попова, Д. „Нови данни за биографията на търновския митрополит Дионисий”. - Годишник на Софийския университет, Център за славяно-византийски проучвания „Иван Дуйчев", 13, 2004, pp. 61-62.
  6. ^ Krajcar, J. Konstantin Basil Ostrožskij and Rome in 1582-1584. - Orientalia christiana periodica, 35, 1969, pp. 194-195, 200-203, 211; Ульяновський, В. „Острозький Патріархат“: нездійснений церковно-політичний проект чи історіографічний фантом? - В: Україна крізь віки. Збірник наукових праць на пошану академіка НАН України професора Валерія Смолія. Кїив, 2010, pp. 306-336.
  7. ^ Магилина, И. В. Россия и проект антиосманской лиги в конце XVI – начале XVII вв. Волгоград, 2012, p. 234.
  8. ^ „Писмо на Дионисий Рали до руския цар Фьодор от 1591 г. за пристигането му с грамота за признаване на патриаршески титул на руския църковен глава”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ „Дионисий Рали; История на българите, стр. 212”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ „Първото Търновско въстание”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  11. ^ После повешения Михаила Шейтаноглу и убийства Соколлу Мехмед-паши Османская империя вошла в орбиту «венецианского купца» - Венецианской республики, через Валиде Султана. Преемники Шейтаноглу укрепились в Валахии, и дубровницкие купцы вдохновили восстание, потому что через порт Сплит⁠(d) Республика Дубровник выпала из средиземноморской торговли.
  12. ^ Магилина, И. В. Россия и проект антиосманской лиги в конце XVI - начале XVII вв. Волгоград, 2012, pp. 234-236.
  13. ^ Buchon, J. A. C. Nouvelles Recherches historiques sur la Principauté Française de Morée et ses hautes Baronnies. T.2. Paris, 1843, pp. 291-292.
  14. ^ Papadopoulos, S. Le métropolite de Veliko Tǎrnovo Denis Rallis Paléologue et ses efforts pour la libération des Grecs et des Bulgares asservis. – В: Културни и литературни отношения между българи и гърци от средата на XV до средата на XIX век. С., 1984, p. 49.

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Илчевски С., Э. П. Ц. (). „Дионисий”. Православная энциклопедия (în rusă). XV. Moscova: Церковно-научный центр «Православная энциклопедия». pp. 296—297. ISBN 978-5-89572-026-4. 
  • Iorga, N. „Un conseiller byzantin de Michel le Brave: le Métropolite Denis Rhalis Paléologue”. – Bulletin de la section historique de l'Académie Roumaine, 5-6, 1920, 92-104[nefuncțională]
  • Николов, Й. „Дионисий Рали и неговата дипломатическа дейност”. – Годишник на Софийския университет, Исторически факултет, 8, 1982, pp. 48-87
  • Papadopoulos, S. „Le métropolite de Veliko Tǎrnovo Denis Rallis Paléologue et ses efforts pour la libération des Grecs et des Bulgares asservis”. – В: Културни и литературни отношения между българи и гърци от средата на XV до средата на XIX век. С., 1984, pp. 47-50
  • Дел'Агата Попова, Д. „Нови данни за биографията на търновския митрополит Дионисий”. – Годишник на Софийския университет, Център за славяно-византийски проучвания „Иван Дуйчев", 13, 2004, pp. 59-63.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Dionisie_Rally_Paleologul&oldid=16195200